FAMİLİA PROFEULUİ (s.a.v.)

Familia Profetului
Familia profetului Muhammed - Allah sã-l binecuvânteze şi sã-l miluiascã - este numitã familia haşimitã, dupã numele bunicului sãu, Haşim bin ‘Abd Munaf.
Sã vorbim acum puþin despre Haşim şi despre descendentii sãi:

1. HAŞİM. Aşa cum am mentionat anterior, el avea responsabilitatea de a da mâncare şi apã pelerinilor. Aceasta era sarcina lui, atunci când fiii lui ‘Abd Munaf şi cei ai lui ‘Abd Ad-Dar s-au înteles sã împartã sarcinile între ei. Haşim era bogat şºi cinstit. El a fost primul care a oferit pelerinilor pâine înmuiatã în supã. Primul sãu nume era ‘Amr, dar era chemat Haşim, deoarece avea obiceiul de a fãrâmita pâinea (pentru pelerini). El a fost de asemenea primul bãrbat care a initiat cele douã cãlãtorii, de varã şi de iarnã, ale quraişilor. Se povesteşte despre el cã a plecat în Siria pentru a
face comert. În Medina, s-a cãsãtorit cu Salma, fiica lui ‘Amr din neamul ‘Udai bin An-Najjar. A petrecut câtva timp cu ea în Medina, apoi a plecat din nou spre Siria, în timp ce ea era gravidã. El a murit în Gaza, Palestina, în anul 497 e.n. Mai târziu, sotia sa a dat naştere lui Abdul-Muttalib, care a
fost crescut în casa tatãlui ei din Medina şi a fost numit ªaiba din cauza firului de pãr alb de pe cap. Nimeni din familia sa din Medina n-a aflat de naşterea acestuia. Haşim a avut patru fiii: Asad, Abu Saifi, Nadla şi Abdul-Muttalib şi cinci fiice: Aş-Şifa, Khalida, Da’ifa, Ruqia şi Janna.

2. ‘ABDUL-MUTTALIB. Am aflat deja cã dupã moartea lui Haşim sarcina de a furniza hranã şi apã pelerinilor a revenit fratelui sãu, Al-Muttalib bin ‘Abd Munaf, care era generos, cinstit şi demn de încredere. Când ‘Abdul-Muttalib a ajuns la vârsta adolescentei, unchiul sãu, Al-Muttalib, a aflat despre el şi a mers la Medina ca sã-l aducã la Mekka. Când l-a vãzut, ochii i s-au umplut de lacrimi care au început sã-i curgã pe
obraji, apoi l-a îmbrãtişat şi l-a urcat pe cãmila sa. Bãiatul, însã, pânã nu a obtinut consimtãmântul mamei sale, nu a plecat cu el la Mekka. Al-Muttalib a rugat-o sã-i permitã bãiatului sã plece cu el la Mekka, dar ea a refuzat. El a reuşit totuşi s-o convingã, spunându-i: “Fiul tãu merge la Mekka pentru
a restabili autoritatea tatãlui sãu şi pentru a locui în vecinãtatea Casei
Sfinte”. La Mekka, oamenii s-au mirat când l-au vãzut pe Abdul-Muttalib şi au crezut cã era sclavul lui Muttalib. Al-Muttalib a spus: ”El este nepotul meu, fiul fratelui meu, Haşim”. Bãiatul a fost crescut în casa lui Al-Muttalib, dar, mai târziu, dupã ce Al-Muttalib a murit în Bardman, Yemen, 'Abdul-Muttalib
a preluat conducerea şi a reuşiit sã mentinã prestigiul poporului sãu şi sã-şi întreacã strãmoşii prin comportamentul sãu onorabil, câştigând astfel dragostea profundã şi înalta stimã a celor din Mekka.
Când Al-Muttalib a murit, Naufal a uzurpat drepturile lui ‘Abdul-Muttalib, care a cerut ajutor tribului Quraiş, dar aceştia n-au vrut sã sprijine pe nici unul dintre ei. În consecintã, el a scris unchilor sãi din
neamul An-Najjar (fratii mamei sale) sã-i vinã în ajutor. Unchiul sãu, Abu Sa’d bin ‘Udai, fratele mamei sale, a mãrşãluit spre Mekka în fruntea a optzeci de cãlãreti şi şi-a aşezat tabãra la Abta, în Mekka. ‘Abdul-Muttalib i-a întâmpinat şi i-a rugat sã meargã la el acasã, dar Abu Sa’d a spus: “Nu înainte de a-l întâlni pe Naufal.” El l-a gãsit pe Naufal şezând împreunã cu nişte bãtrâni din tribul Quraiş, la umbra Ka'bei. Abu Sa’d şi-a scos sabia şi a spus: “Jur pe Allah cã, dacã nu înapoiezi nepotului meu ceea ce ai luat de la el, te voi ucide cu aceastã sabie”. Naufal a fost astfel obligat sã renunte la ceea ce uzurpase şi notabilii membrii ai tribului Quraiş au fost martori la cuvintele lui. Abu Sa’d a mers atunci acasã la ‘Abdul-Muttalib, unde a stat trei nopþi, a fãcut micul pelerinaj şi s-a întors apoi la Medina. Mai târziu, Naufal s-a aliat cu fiii lui ‘Abd ªams bin ‘Abd Munaf împotriva fiilor lui Haşim. Când tribul Khuza’a a vãzut cã fiii lui An-Najjar îl sprijinã pe ‘Abdul-Muttalib, ei au spus: “El este fiul nostru, aşa cum este şi al vostru. Noi avem mai multe motive sã-l ajutãm decât voi”. Mama lui ‘Abd Munaf fusese una dintre ai lor. Ei au mers în Casa An-Nadua şi s-au aliat cu fiii lui Haşim împotriva lui Naufal şi a fiilor lui ‘Abd ªams. Aceasta a fost o aliantã care, mai târziu, a constituit motivul principal pentru a cuceri Mekka. În timpul vietii sale, ‘Abdul-Muttalib a fost martor la douã evenimente importante: sãparea fântânii Zamzam şi invazia Elefantului. Pe scurt, ‘Abdul-Muttalib a primit, în vis, poruncã sã sape fântâna Zamzam într-un anumit loc. El s-a supus şi a gãsit lucrurile pe care cei din tribul Jurhum le îngropaserã acolo când fuseserã obligati sã evacueze Mekka. El a gãsit sãbiile, armurile şi cei doi cerbi de aur. Poarta Al-Ka'ba a fost marcatã de sãbiile de aur şi de cei doi cerbi. Tot atunci a fost instauratã traditia alimentãrii pelerinilor cu apã din Zamzam. Când din fântâna izvorului Zamzam a început sã izvorascã apa, tribul Quraiş a avut pretentia sã devinã partener în afacere. ‘Abdul-Muttalib le-a refuzat aceastã cerere, motivând cã Allah l-a ales doar pe el pentru aceastã onorabilã slujbã. Pentru a încheia disputa, ei au cãzut de acord sã-l consulte pe ghicitorul celor din neamul Sa’d. În calea lor, Allah le-a arãtat Semnele Sale, care confirmau prerogativa lui ‘Abdul-Muttalib cu privire la
izvorul sacru. În acel moment, ‘Abdul-Muttalib a fãcut un jurãmânt sfânt, spunând cã, dacã va avea zece copii, va sacrifica la Al-Ka'ba pe unul dintre ei, când acesta va fi adult.
Al doilea eveniment l-a avut în centrul sãu pe Abraha As-Saba Al-Habaşi, vice-regele abisinian (etiopian) în Yemen. El observase cã arabii îşi fãceau pelerinajul la Al-Ka'ba, aşa cã a decis sã construiascã un mare lãcaş de cult la San’a pentru a atrage pelerinii arabi la el, lãsând astfel Mekka de-o parte. Un bãrbat din tribul Kinana a înteles aceastã mişcare ş de aceea, în toiul noptii, s-a furişat în acest lãcaş şi a mânjit zidul frontal cu excremente. Când Abraha a aflat acest lucru, s-a înfuriat atât de tare, încât a adunat o armatã uriaşã, de şaizeci de mii de rãzboinici, pentru a dãrâma Al-Ka'ba. El a ales pentru sine cel mai mare elefant. Armata sa includea nouã sau treisprezece elefanti. Ei au mãrşãluit pânã au ajuns întrun loc numit Al-Magmas. Acolo el şi-a mobilizat armata, a pregãtit elefantii
şi întreaga armatã era pregãtitã sã intre în Mekka. Când a ajuns în Valea Muhassar, situatã între Muzdalifa şi Mina, elefantul a îngenunchiat şi a refuzat sã meargã mai departe. De fiecare datã când îl îndrepta spre nord, sud sau est, elefantul se mişca, însã când îl îndrepta spre vest, cãtre Al-Ka'ba, acesta îngenunchia. În acest timp, Allah a îndreptat spre ei stoluri de pãsãri care aruncau asupra lor cu bucãti de lut ars. Aceste pãsãri semãnau foarte mult cu rândunicile şi vrãbiile şºi fiecare pasãre cãra câte trei pietre: una în cioc şi douã în gheare. Pietrele i-au lovit pe oamenii lui Abraha, le-au retezat mãdularele şi i-au omorât. O multime de soldati ai lui Abraha au fost omorâti în acest fel, iar ceilalti au fugit la întâmplare şi au murit împrãştiaþi. Abraha însuşi a fost lovit atât de rãu încât a fost nevoie sã i se amputeze vârfurile degetelor. Când a ajuns la San’a, el se afla într-o
stare groaznicã şi a şi murit curând. În ceea ce-i priveşte pe cei din tribul Quraiş, aceştia au fugit în munti şi pe dealuri pentru a-şi salva viata. Dupã ce duşmanul a fost astfel pus pe fugã, ei s-au întors acasã, în sigurantã.
"Evenimentul elefantului" a avut loc în luna Muharram, cu cincizeci sau cincizeci şi cinci de zile înainte de naşterea profetului Muhammed - Allah sã-l binecuvânteze şi sã-l miluiascã, adicã spre sfârşitul lunii
februarie - începutul lunii martie, anul 571 e.n. A fost un dar de la Allah pentru Profetul Sãu şi familia acestuia. Ar putea fi considerat, de fapt, ca un favorabil vestitor divin al luminii ce stã sã vinã şi sã însoteascã sosirea Profetului şi a familiei sale. Prin contrast, Ierusalimul a suferit sub povara atrocitãtilor duşmanilor lui Allah. Aici putem sã amintim de Nabucodonosor, în anul 587 î.e.n., şi de romani în anul 70 e.n. Prin gratia divinã, Al-Ka'ba n-a ajuns niciodatã în mâna creştinilor - musulmanii acelui timp] – deşi Mekka era populatã de politeişti. Veştile despre "evenimentul elefantului" au ajuns pânã şi în cele mai îndepãrtate colturi ale lumii civilizate de atunci. Abisinia (Etiopia) mentinea legãturi strânse cu romanii, în timp ce, de cealaltã parte, persanii erau atenþi la orice schimbare de strategie care se ivea în orizontul socio-politic, drept pentru care au şi reuşit în scurt timp sã ocupe Yemenul. Întâmplãtor, imperiile romane şi persane reprezentau lumea civilizatã, puternicã, a acelui timp. Evenimentul "invaziei elefantului" a atras atentia lumii asupra inviolabilitãtii Casei lui Allah şi a arãtat cã aceastã Casã a fost aleasã de Allah pentru sfintenia ei. 'Abdul-Muttalib a avut zece fii: Al-Harith, Az-Zubair, Abu Talib, ‘Abdullah, Hamza, Abu Lahab, Ghidaq, Maquam, Safar şi Al-‘Abbas.
El a mai avut şase fiice: Umm Al-Hakim (singura albã), Barra, 'Atika,
Safiia Arua şi Omaima.


3. ‘ABDULLAH. Tatãl profetului Muhammed - Allah sã-l binecuvânteze şi sã-l miluiascã. Mama lui era Fatima, fiica lui ‘Amr bin ‘A’idh bin ‘Imran bin Makhzum bin Yaqdha bin Murra. ‘Abdullah era cel mai deştept dintre fiii lui ‘Abdul-Muttalib, cel mai cast şi cel mai iubit. El a fost de asemenea fiul pe care sãgetile de divinatie l-au ales sã fie sacrificat la Al-Ka'ba. Când ‘Abdul-Muttalib a ajuns sã aibã zece fii şi aceştia au atins vârsta maturitãtii, el le-a dezvãluit secretul jurãmântului sãu şi ei au consimtit în tãcere şi cu supunere.
Numele lor au fost scrise pe sãgeti de divinatie şi înmânate custodelui celei mai iubite zeite a lor, Hubal. Sãgetile au fost aruncate. Una dintre sãgeti a arãtat cã acela care trebuia sacrificat era ‘Abdullah. ‘Abdul-Muttalib a dus atunci bãiatul la Al-Ka'ba, luând şi un brici pentru a-l sacrifica.
Tribul Quraiş, unchii sãi din tribul Makhzum şi fratele sãu, Abu Talib, au încercat sã-l descurajeze în a-ş îndeplini scopul. Ei i-au sugerat sã caute o divinitoare care sã judece circumstantele. Ea a poruncit ca sãgetile de divinatie sã fie aruncate atât pentru ‘Abdullah, cît şi pentru zece cãmile. Ea a adãugat ca aruncarea sãgetilor sã fie repetatã cu încã zece cãmile, ori de câte ori sãgeata indica: "Abdullah". Operatia a fost repetatã pânã când numãrul cãmilelor a ajuns la o sutã. În acest moment, sãgeata a
indicat cãmilele, care au fost sacrificate toate în locul fiului sãu. Cãmilele sacrificate au fost lãsate la discretia tuturor, om sau animal. Acest incident a produs o schimbare în ceea ce priveşte "rãscumpãrarea sângelui", practicã acceptatã în mod obişnuit în Arabia. Înainte fusese stabilit un numãr de zece cãmile, însã, dupã acest eveniment, numãrul lor a crescut la o sutã. Ulterior, islamul a aprobat aceastã modificare. Un alt lucru care relevã în mod clar cele povestite mai sus este acela cã Profetul a spus odatã: “Eu sunt din stirpea celor doi sacrificati”, adicã Ismail şi ‘Abdullah. ‘Abdul-Muttalib a ales-o pe Amina, fiica lui Uahab bin ‘Abd Munaf bin Zahra bin Kilab, ca sotie pentru fiul sãu, ‘Abdullah. Astfel, ea, în lumina acestei obârşii strãvechi, a avut o pozitie eminentã, ca nobleþe şi descendentã. Tatãl ei a fost şeful tribului Zahra, cãruia i-a fost atribuitã o mare cinste. Ei s-au cãsãtorit în Mekka şi, la scurt timp dupã aceea, ‘Abdullah a fost trimis de tatãl sãu sã cumpere curmale din Medina, unde a şi murit. Într-o altã versiune, ‘Abdullah a plecat în Siria într-o cãlãtorie de
comert şi a murit în Medina, pe când se întorcea acasã. El a fost îngropat în casa An-Nabigha Al-Ju’di. Avea douãzeci şi cinci de ani când a murit. Multi istorici afirmã cã moartea lui s-a petrecut înainte de naşterea lui Muhammed - Allah sã-l binecuvânteze şi sã-l miluiascã. Altii au spus cã el a murit la douã luni dupã naşterea Profetului. ‘Abdullah a lãsat o avere foarte micã, şi anume: cinci cãmile, câteva oi şi o servitoare, numitã Baraka - Umm Aiman, care mai târziu a fost doica Profetului.